Statele membre UE trebuie să aleagă soluţiile optime pentru combaterea schimbărilor climatice, care să le aducă oportunităţi de creştere economică şi, totodată, să aibă cel mai mic impact asupra consumatorilor care vor plăti factura tranziţiei, arată datele publicate de reprezentanţii Gaz de România.
Potrivit sursei citate, pentru sectorul energetic şi nu numai, gazele naturale reprezintă soluţia optimă în acest proces, România fiind în poziţia privilegiată de a deţine propriile resurse.
„Atingerea neutralităţii emisiilor de carbon până în 2050 presupune eforturi semnificative şi angajamente din partea tuturor statelor membre şi sectoarelor economice. Pentru a permite o tranziţie eficientă şi justă, va fi crucial să fie luate în considerare caracteristicile diferitelor regiuni din UE în privinţa resurselor şi potenţialului”, se arată într-un raport al asociaţiei Gas Infrastructure Europe (GIE).