Una dintre modalitățile prin care se poate împiedica dezvoltarea economică a unei națiuni este manipularea opiniei publice printr-un discurs naționalist desprins de realitatea economică a zilelor noastre. „Vin străinii să ne mulgă pământul” sau „Ne dăm gazele naturale pe nimic. Mai bine să rămână în pământ” – iată doar două exemple dintre mesajele frecvent circulate în ceea ce privește sectorul de gaze naturale. Cât de greșite sunt astfel de afirmații răspândite în spațiul public și de ce este dăunătoare o astfel de mentalitate pentru dezvoltarea unei țări binecuvântate cu resurse, vom explica în cele ce urmează.

Resursele locale de gaze naturale au contribuit la dezvoltarea economiei și societății românești pentru mai bine de un secol. Datorită acestor resurse, România s-a putut mândri cu premiere la nivel european ce au condus la  progres economic, precum:

  • prima conductă de transport al gazelor naturale din Europa (1914)
  • primul oraş din Europa iluminat cu gaze naturale (1917) – Turda
  • prima țară din Europa care a utilizat gazele naturale în scopuri industriale (1933)

Încă din fazele incipiente, dezvoltarea industriei românești de petrol și gaze naturale a fost posibilă prin contribuția unor companii private, cele mai multe cu capital străin, care au investit resurse financiare pentru valorificarea acestor resurse. În industria petrolieră locală, prima societate cu capital străin a fost o societate anglo-turcească înființată în anul 1864 – „Walachian Petroleum Company”, ce face primele sondaje în bazinele Țintea și Moreni. „La început de secol XX, capitalurile investite în exploatările petrolifere sunt predominant străine. (…) În anul 1925, acționau în industria de petrol 224 de societăți cu un capital nominal de 11,5 miliarde lei, din care circa 35% capital românesc”, se arată în lucrarea „Petrolul și gazele naturale românești. Istorie în imagini” (Ed. AGIR, 2021).

Experiența în acest sector a făcut ca în secolul XX economia națională să se bazeze foarte mult pe industria petrolului și a gazelor naturale. Totodată, trebuie subliniat și faptul că legislația specifică industriei a ținut și ea pasul cu timpurile. Au fost momente cheie când legiuitorii țării au înțeles responsabilitatea clipei lor de a anticipa o tendință globală pentru această industrie și de a facilita țării noastre un loc fruntaș într-o cursă ce continuă și în ziua de astăzi.

Doar astfel industria românească de petrol și gaze naturale a putut înregistra de-a lungul unui secol și jumătate numeroase premiere mondiale sau europene și economia românească a cunoscut o puternică ascensiune în ceea ce privește crearea de locuri de muncă, de venituri substanțiale la bugetul de stat, la investiții în cercetare și inovare și, nu în ultimul rând, la crearea unui sistem de învățământ cu o reputație internațională de netăgăduit”, notează autorii acestei lucrări.

Și în prezent, această industrie rămâne unul dintre principalii susținători ai economiei locale și este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, atât prin impozitele specifice sectorului (redevențe, impozite suplimentare pe profit), cât și prin dividende, ori taxele și impozitele generale.

Concesionarea resurselor, modelul de business ales de statul român

În România, concesionarea resurselor minerale se face prin Legea minelor nr. 85/2003, care prevede:

  • „Prezenta lege reglementează desfăşurarea activităţilor miniere în România, stimulând valorificarea resurselor minerale, proprietate publică a statului. Legea asigură maximă transparenţă activităţilor miniere şi concurenţă loială, fără discriminare între formele de proprietate, originea capitalului şi naţionalitatea operatorilor.
  • Investiţiile în domeniul minier sunt încurajate prin facilităţi de ordin fiscal şi administrativ, fiind libere de orice constrângeri în ceea ce priveşte recuperarea investiţiilor şi utilizarea profitului realizat.
  • Resursele minerale situate pe teritoriul şi în subsolul ţării şi al platoului continental în zona economică a României din Marea Neagră, delimitate conform principiilor dreptului internaţional şi reglementărilor din convenţiile internaţionale la care România este parte, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român”.

Așadar, statul român, care deține prin lege resursele naturale, le concesionează companiilor interesate, contra unor taxe care devin venituri la bugetul de stat.

  • Concesiunea minieră este operaţiunea juridică prin care statul, reprezentat de autoritatea competentă, în calitate de concedent, transmite pentru o perioadă determinată unei persoane, în calitate de concesionar, dreptul şi obligaţia de a executa, pe risc şi cheltuială proprii, activităţi miniere având ca obiect resursele minerale ce cad sub incidenţa prezentei legi, în schimbul unei redevenţe miniere pentru exploatare şi al unei taxe pe activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale”, se precizează în Legea minelor.

Activitatea de concesionare a resurselor de petrol și gaze naturale este reglementată prin Legea petrolului nr. 238/2004, care menționează: „Resursele de petrol situate în subsolul țării și al platoului continental românesc al Mării Negre, delimitat conform principiilor dreptului internațional și convențiilor internaționale la care România este parte, fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin statului român.

Petrolul reprezintă substanțele minerale combustibile constituite din amestecuri de hidrocarburi naturale, acumulate în scoarța terestră și care, în condiții de suprafață, se prezintă în stare gazoasă, sub formă de gaze naturale, sau lichidă, sub formă de țiței și condensat”.

Legea energiei electrice și a gazelor naturale 123/2012 precizează că „bunurile proprietate publică aferente obiectivelor/sistemelor de transport şi înmagazinare a gazelor naturale, precum şi serviciile de transport, de înmagazinare şi de distribuţie a gazelor naturale fac obiectul concesionării către persoane juridice române sau străine, în condiţiile legii”.

Cătălin Niță, Director Executiv al Federației Patronale Petrol și Gaze (FPPG), a explicat recent, în dezbaterea „Energia României în Noua Economie”, că această metodă de concesionare a perimetrelor petroliere este practic modelul de business ales de statul român:  

„Trebuie să înțelegem că România este stăpână pe orice fel de resursă din adâncurile acestui pământ. Faptul că statul și-a ales ca model de business de a scoate la licitație concesiunile pentru diverse zăcăminte, astfel încât ele să fie valorificate, urmând ca statul să își completeze veniturile prin redevențe sau impozite specifice, acesta este modul pe care statul l-a considerat necesar. Așadar, nu ne vindem țara, nu ne dăm resursele străinilor să facă nu știu ce cu ele, ci statul își duce la îndeplinire un plan. Acesta este modelul prin care noi valorificăm resursele pe care ni le-a dat Dumnezeu pe acest teritoriu”.

Jurnalistul Mihai Nicuț, specializat în sectorul energetic, declara, într-o emisiune de profil, că avem această tendință de a crede că oricine vine să exploateze un bun considerat ca fiind public automat ne spoliază”.

Avem această temere, pe care o avem cumva ancestral, că vine străinul să ne fure și ca atare ar trebui să ne protejăm. A doua percepție de care nu putem scăpa este vorba despre senzația că resursele acestei țări sunt un fel de bun public și ca atare trebuie să le scoatem noi și să le folosim noi, fără să fie clar ce înseamnă acest noi. Este continuarea percepției din vremurile în care am trăit și incapacitatea de a ne adapta la un context normal de piață. Gazul este o resursă, evident în proprietatea statului român, care se concesionează, investitorul plătește costurile, scoate resursa, o vinde pe piață, plătește statului taxele pe care trebuie să le plătească și cam acesta este jocul”, a adăugat jurnalistul.

Beneficii pe multiple planuri pentru societate din valorificarea resurselor

În schimbul concesionării zăcămintelor, beneficiile principale ale susținerii industriei locale de gaze naturale înseamnă:

  • venituri însemnate la bugetul de stat
  • numeroase locuri de muncă mediu și înalt calificate
  • investiții ridicate pe termen lung
  • securitate energetică

Dacă ne referim la veniturile obținute la bugetul de stat din sectorul energetic, OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 35 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2021. În aceeași perioadă, a investit circa 17 miliarde euro, conform datelor publicate de companie.  

Un studiu realizat de Biriș Goran („Starea sistemului de impozitare specific sectorului upstream al gazelor naturale din România”, septembrie 2019) a arătat că, în 2018, nivelul de taxare aplicat în România sectorului upstream (de explorare și producție) în ansamblu era cel mai mare din Europa. Analizând sarcina fiscală asupra producătorilor de gaze naturale, ce poate fi măsurată împărțind impozitarea specifică activității la veniturile totale din producția de gaze naturale, rata de impozitare efectivă specifică în cazul României a reprezentat 25,3% din veniturile totale din activitatea upstream a gazelor naturale. Aceasta s-a situat la un nivel aproape triplu față de media celorlalte state incluse în analiză (de 7,6%).

Studiul realizat de Biriș Goran pentru FPPG mai subliniază caracteristicile specifice industriei upstream a petrolului și gazelor naturale:

Costuri inițiale semnificative. Durată semnificativă de recuperare a investiției

  • Activitatea upstream a gazelor naturale presupune costuri semnificative în fazele inițiale (costurile cu activitățile de explorare, evaluare, investiții în echipamente și infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor) pe o perioadă în general îndelungată, urmate de o perioadă semnificativă de recuperare a costurilor după începerea producției (de un deceniu sau mai mult), aceste caracteristici fiind mai pronunțate în cazul exploatărilor offshore.

Incertitudine

  • În etapa de explorare, există întotdeauna riscul ca investitorii să nu identifice depozite exploatabile comercial (rata de succes fiind una destul de scăzută, de până la 25%).

În ceea ce privește locurile de muncă, în orice industrie, oricât de tehnologizată și digitalizată ar fi, oamenii sunt resursa principală. Complexitatea sectorului de gaze naturale înseamnă și un necesar ridicat de specialiști înalt calificați, cum ar fi geologi, specialiști din diverse ramuri ale ingineriei, chimiști și alte specializări.

Producția autohtonă de gaze naturale contribuie astfel la menținerea talentelor și a persoanelor înalt-calificate în țară. Sunt zeci de mii de locuri de muncă directe, fără a vorbi despre impactul direct și indirect asupra altor industrii. „Productivitatea muncii în petrol și gaze naturale este de peste patru ori mai mare decât productivitatea medie a muncii în economie. Acest lucru explică într-o oarecare măsură impactul indirect și indus relativ mare pe care industria de petrol și gaze îl are asupra economiei”, se arată în studiul „Contribuția industriei de petrol și gaze naturale la economia României” realizat de Consilium Policy Advisors Group (CPAG), în 2021.

Cât valorează resursele dacă nu sunt extrase?

Așadar, rolul statului și interesul național este să valorifice maximal, în condițiile date, resursele naturale și să asigure operatorilor, fără discriminare, condițiile potrivite pentru investiții în producție, astfel încât acestea să fie realizate. „Spunem că avem gaze naturale. Nu le avem, ele sunt teoretic ale noastre. Dacă nu le scoatem din pământ, nu sunt ale nimănui, sunt o himeră, a declarat jurnalistul Gabriel Avăcăriței.

Deocamdată, România mai are gaze naturale. Zăcămintele de pe uscat (onshore) sunt însă mature, iar productivitatea la sondă scade. De asemenea, tranziția spre o economie net-zero pune presiune pe utilizarea acestor resurse fosile, ce se dorește a se limita în următoarele decenii.

Iată că, dincolo de orice calcul economic, ar trebui să primeze un calcul strategic, care să ia în calcul inclusiv avantajele geopolitice, riscurile de piață și ferestrele de oportunitate.