Skip to main content

Ne confruntăm astăzi, la nivel global, cu probleme legate de dezvoltarea infrastructurii și asigurarea interconectivității necesare pentru a avea un sector energetic în care să predomine sursele regenerabile, atrage atenția Cristian Hubati, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru divizia Explorare și Producție, în cadrul întâlnirii cu studenții Facultății de Energetică, din data de 14 noiembrie 2023.

Evenimentul face parte din seria “Beyond Generations – Future of Energy”, organizată cu sprijinul FPPG, în scopul familiarizării studenților cu realitățile din sectorul energetic românesc și global.

Vorbind despre strategia OMV Petrom pentru o tranziție eficientă spre “Green”, Cristian Hubati a explicat rolul important pe care îl joacă gazele naturale, datorită amprentei reduse de carbon, în comparație cu ceilalți combustibili tradiționali.

Exploatarea și folosirea în continuare a gazelor naturale va asigura energia necesară consumului și va contribui, alături de tehnologiile de captare și stocare a carbonului deja existent în atmosferă, la intensificarea eforturilor de decarbonare a industriei.

În acest context, exploatarea Neptun Deep, care va începe în 2027, va face din România cel mai mare producător de gaze din Europa și un pilon principal de stabilitate energetică la nivel regional.

Importanța proiectului este semnificativă, de asemenea, prin nivelul contribuției aduse la bugetul de stat și numărul de noi locuri de muncă pe care le va genera în sectorul energetic.

Reorientând discuția de la provocările din industrie și viitorul acesteia spre preocupările studenților, Cristian Hubati îi asigură că și-au ales foarte bine domeniul de studiu. OMV Petrom le oferă oportunități de dezvoltare a carierei atât în cadrul structurii manageriale, cât și în cea dedicată experților tehnici.

Recomandarea pe care le-o face, bazată pe propria experiență, este de a avea ca obiectiv principal, în primii ani, învățarea temeinică a meseriei. Motivul? Pentru a dobândi cunoștințele și încrederea necesară și a beneficia de toate avantajele pe care le oferă statutul de expert.

“Dorința de face diferența e motorul cel mai important” îi încurajează Cristian Hubati pe viitorii absolvenți. Totul depinde de ei și de modurile în care vor ști să-și găsească motivația, dorința și energia de a învăța. Iar atitudinea potrivită este cea care îi va duce, întodeauna, mai departe.

Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), prin intermediul platformei Gaz de România, facilitează accesul studenților la informații relevante din sectorul energetic, prin seria de evenimente “Beyond Generations”, la care participă manageri de top din industrie.

Leave a Reply