Skip to main content
Peste 150 de voluntari, peste 65 de echipaje off-road, 200 de KM, zeci de destinații – sute de familii și copii, un singur weekend, cel puțin o viață salvată, aceiași munți…

Iată filmul weekend-ului petrecut alături de CERT Transilvania în Munții Apuseni, în campania umanitară de Crăciun.

A fost o experiență fabuloasă, una pe care o vom repeta, cu siguranță.

A fost o bucurie și o onoare, revenim! Rămânem implicați, avem și câteva idei concrete pentru lunile următoare. Și ca de fiecare dată, ne vom ține de cuvânt! Le mulțumim și sponsorilor, Petrom-Omv și Transgaz, care pentru această ediție a campaniei CERT au făcut posibil și sprijinul financiar de 10.000 Euro.

O familie din satul Frăsinet are 11 copii. Trăiesc izolați pe un vîrf de munte. În fiecare zi, fie că vremea e bună, fie că e iarnă grea, cu zăpezi nesfârșite, cei 11 copii coboară muntele pînă la microbuzul școlar. “Drumul” copiilor are 6 kilometri. Zi de zi.

Nu au altă șansă să meargă la școală.

Iar această familie e doar un exemplu. În așezările pierdute prin munți, sunt mulți bătrâni cărora dincolo de banalele facilități ale civilizației, le lipsește ceva imposibil de conceput pentru noi, oamenii ce trăiesc în comunități aglomerate: să schimbe o vorbă cu alți oameni.

Iarna, nimeni nu poate ajunge la ei.

Sau aproape nimeni. De 8 ani, membrii CERT Transilvania – un grup de voluntari pe care îi leagă doar valorile în care cred – pun în mișcare o mașinărie colosală și îi vizitează pe oamenii munților în preajma Sărbătorilor de Iarnă. Sunt zeci de pasionați de off-road – doar cu mașini pregătite special pentru terenul accidentat se poate ajunge acolo – însă pasiunea lor pentru aventură trece mult în spatele adevăratelor priorități. Pe primul loc este Solidariatea Umană. De aici pleacă totul, acesta e combustibilul pentru “mașinăria colosală.”

Strâng bani, pun și din propriile buzunare, adună produse de strictă necesitate și pleacă în munți. În timpul lor liber.

Nevoile principale ale celor de acolo sunt alimentele și interacțiunea cu semeni de-ai lor.

Spune asta președintele CERT, Flaviu Garbo, care a pus bazele acțiunilor caritabile pe care le fac an de an, de Paști și de Crăciun. Voluntarii stau pe drumuri chiar și două zile dacă e nevoie, doar să ajungă la toți cei care au nevoie.

Localnicii pe care îi vizitează de 8 ani nu beneficiază de serviciile unui medic. Voluntarii au încercat să îi ducă pe bătrînii singuri care erau bolnavi la Cluj, însă aceștia nu au acceptat. Ei nu trăiesc așa, nu au crescut cu vizite la medic. Asprimea vieții o poartă pe chipurile care se luminează la fiecare vizită a voluntarilor CERT.

gaz de romania - cert
#GazDeRomania și em360.ro se alătură eforturilor pe care le fac voluntarii CERT.

Ne-am gândit mult cum am putea ajuta. Și până la urmă am hotărât:

pentru fiecare like pe care îl va primi pagina “FB Gaz de Romania”, ne angajăm să donăm 1 euro. Poate părea banal, dar e foarte ușor de numărat. Plecăm de aici.

Probabil că veți vrea să ajutați. O puteți face în mai multe feluri: Puteți face donații către CERT, informațiile le găsiți aici.

Puteți veni voluntari în dimineața zilei de 9 decembrie, să ajutați la aranjarea produselor pe care membrii CERT le vor duce la cei care au nevoie de ele.

Sau puteți, pur și simplu, să ajutați chiar acum, din fața calculatorului sau cu telefonul în mână.

Un “like” pentru pagina de facebook “Gaz de Romania” înseamnă 1 Euro donați de GazDeRomania pentru CERT Transilvania.

gaz de romania - cert
gaz de romania - cert

Leave a Reply