Într-o întâlnire cu studenții Universității de Vest din Timișoara, Christina Verchere, CEO și Președinte al Directoratului OMV Petrom, le-a povestit acestora despre energia viitorului.
Este deja evident că Industria petrolului și a gazelor naturale trece printr-o transformare uriașă, aceasta confruntându-se cu provocarea de a furniza produse mai curate, pe care societatea le cere. În acest scop, companiile din industrie și-au asumat deja responsabilitatea de a furniza energie pentru prezent și pentru viitor. În tot acest context, tinerii prezenți la webinarul „Beyond Generations – Learning from experience” au fost curioși să afle și cum poate asigura gazul tranziția către o economie verde.
Trebuie înțeles că tranziția energetică este, în primul rând, o schimbare fundamentală în gândire, determinată parțial de problemele climatice, dar și de societate. Oamenii s-au aliniat la nivel global în sprijinul nevoii de schimbare, dar, dincolo de politicile și de țintele European Green Deal sau de transformările asumate de industrie, fiecare dintre noi are un rol de jucat în acest sens și este responsabilitatea fiecăruia să contribuie la atingerea acestor obiective.
Pe lângă rolul cheie pe care trebuie să-l joace corporațiile în tranziția energetică, responsabilitatea socială este un alt aspect foarte important. Deși corporațiile uneori sunt văzute ca niște „coloși fără suflet”, acestea sunt formate din mii de oameni care alcătuiesc, în fond, o mare familie. O familie care caută să contribuie cât mai mult la societatea din care face parte.
Astfel, OMV Petrom a dezvoltat diverse proiecte care abordează probleme sociale importante privind educația, sănătatea, mediul și eficiența energetică, precum și atenția pentru pregătirea viitoarelor generații.
Pentru a te dezvolta profesional este nevoie să ieși din zona de confort. Doar cu experiențe diferite poți crește cu adevărat, le-a spus Christina Verchere studenților prezenți la întâlnire. În plus, tânăra generație trebuie să ceară ajutor, sfaturi sau îndrumare în permanență de la mentori.
Mai mult decât atât, CEO-ul OMV Petrom a subliniat factorii cheie pentru succesul oricărui tânăr profesionist: entuziasm, dorință de a învăța și voință de a contribui și de a livra ca parte a unei echipe. Pentru Christina, conceptul de echipă este unul dintre cele mai puternice motoare pe care s-a bazat de-a lungul carierei sale.
Întâlnirea face parte din seria de dialoguri „Beyond Generations – Learning from experience” între seniorii industriei și tineri, derulată de Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), prin intermediul platformei Gaz de România.