În plin proces de transformare determinat de tranziția spre o economie decarbonată, dar și de Industria 4.0, definită de Internet of Things, Cloud și Inteligență Artificială, noua realitate economică are nevoie de tineri profesioniști cu un set bine definit de abilități, care sunt tot mai strâns legate de noile tehnologii digitale.
În acest context, Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), care este alături de universitățile din țară, vine cu un pas mai aproape de studenți, pentru a le vorbi cu entuziasm despre abilitățile emergente. Iar unul dintre mijloacele de informare este proiectul „Beyond Generations – Learning from experience”, o serie de dialoguri între seniorii industriei și tineri, derulate prin intermediul platformei Gaz de România.
În cadrul acestui proiect, Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea Downstream Oil, a stat de vorbă cu studenții Universității Politehnica București.
El a răspuns curiozităților acestora legate de rolul pe care industria petrolului și a gazelor naturale îl va avea în următorii ani în tranziția spre o economie decarbonată. De asemenea, fiind la început de drum, studenții au fost curioși să afle de la reprezentantul OMV Petrom care sunt oportunitățile pe care le pot avea în carieră. A treia direcție a discuțiilor a vizat aspectele de leadership: care sunt ingredientele pentru o carieră de succes și provocările presărate pe acest drum.
Discuția a fost amplă, dar vă prezentăm mai jos o selecție a unora dintre cele mai importante aspecte prezentate.
Ce viitor are industria petrolului și gazelor naturale, în contextul în care se vorbește tot mai mult despre energia alternativă?
„Dacă ne uităm de unde s-a plecat și care au fost evoluțiile în decursul anilor, vom vedea că această industrie s-a reinventat și s-a retehnologizat în permanență”, spune Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea Downstream Oil.
Mașina electrică în mod evident va face parte din soluția viitorului. Dar are în continuare un număr semnificativ de provocări pe care industria auto trebuie să le gestioneze.
„Noi credem într-un mix energetic, noi credem într-o combinație de surse de energie ale mobilității viitorului”, a adăugat Radu Căprău. Gazele naturale pot fi o soluție pe termen mediu – lung.
Industria de petrol și gaze naturale va oferi încă multe decenii oportunități de carieră. Iar pentru a urca pe acest drum, e nevoie de câteva ingrediente-cheie, printre care responsabilitate, seriozitate, consecvență. În definitiv, cel care îți gestionează cariera… ești tu.
Între atâtea variante de carieră, cum știi, ca tânăr, ce ți se potrivește?
„Găsește ceea ce te face fericit, ce ți se potrivește”, mai spune managerul din cadrul OMV Petrom.
Nu fugi de nou și nu renunța prea ușor când apar greutățile.
Aceasta a fost a doua dezbatere online cu studenții din cadrul proiectului „Beyond Generations – Learning from experience”. La prima întâlnire, speaker-ul invitat a fost Peter Zeilinger, la acel moment Membru al Directoratului responsabil pentru divizia de Upstream din cadrul OMV Petrom.